marţi, mai 22, 2012
 English (United States) Čeština (Česká Republika) Deutsch (Deutschland) Español (México) Nederlands (Nederland) Romania (Romania)

Acordarea la Fluxul Cosmic

Minimize

 

Fluxul Vieții

Minimize

Acordarea este un concept binecunoscut în filosofia yoga şi meditaţie. A fost prima dată introdus în Occident de Parmahansa Yogananda în anii 1920. Acordarea însemnă pur şi simplu a aduce în armonie ceva cu altceva. În timp ce yoga şi meditaţia facilitează această armonie, la fel se petrece și în cazul tahionilor. Utilizarea materialelor tahionizateTM permite de fapt un acces mai mare la forța universală a vieții care provine de la Sursă, prin Continuumul Energetic.

Pentru a înţelege felul în care tahionii facilitează această acordare la energia cosmică, la Tot Ce Este, este necesară înţelegerea faptului că, în acest univers ce există în spaţiu şi timp, totul este compus din energie. Sursa - numită în fizică și Câmpul Punctului Zero - este "Acela" din care toate iau naștere şi, prin urmare, conţine "Tot Ce Este".

Continuumul Energetic este fluxul continuu al întregii game de energii, pe măsura „coborârii” de la Sursa, condensându-se pe nivele de frecvențe din ce în ce mai lente. Câmpul Punctului Zero (sau Sursa) este considerat punctul de plecare al Continuumului Energetic.

Câmpul Punctului Zero nu interacţionează direct cu lumea noastră fizică mai lentă decât lumina. Punctul Zero este câmpul, iar tahionul este forma care comunică cu Câmpurile Energetice Subtile de Organizare, care apoi comunică la rândul lor cu ființa noastră. Tahionii se adresează blocajelor din continuumul energetic care ne opresc să fim pe deplin în conexiune cu Sursa. Pe măsură ce aceste blocaje sunt eliberate dobândim un acces din ce în ce mai mare la Tot Ce Este, permițînd armonia și conectarea la Energia Cosmică.

Tachyon Links

Minimize

Joyous Life as a Superconductor

The Possibility of Life

Tachyon is a synergistic energy that brings the scientific and spiritual paths back into "oneness." Unfolding our spiritual potential, attaining harmony in all areas of life, and establishing radiant health are natural goals.

►READ MORE


Science and Spirituality Merge

Attunement with All That Is

Tachyon Energy is a way of complete attunement with All That Is. By taking into account the fact that everything that exists is in an Energetic Continuum, health simply means to be a superconductor-a free flowing wire of life intelligence emerging out of the pure potential of Tachyon.

►READ MORE


Are Reiki, Prana and Chi the Same as Tachyon?

An Example May Help Us Understand

Historically there have been many pure words usually coined by enlightened beings that have been used to help people embrace the potentials of All That Is. Prana, Chi and God, in their purest concepts, refer to that which is, was and will always be.

►READ MORE

Copyright 1990 - 2012 by Advanced Tachyon Technologies