Energia tahionică este o energie sinergică, care aduce calea ştiinţifică şi pe cea spirituală înapoi la unitate. Desfăşurarea potenţialului nostru spiritual, atingerea armoniei în toate domeniile de viaţă, şi dezvoltarea unei stări radiante de sănătate sunt obiective firești. Atingerea acestor obiective este direct dependentă de cât de bine reușesc câmpurile noastre energetice subtile de organizare (CESO-urile) să convertească energia tahionică în diferitele frecvenţe care se manifestă la toate nivelele subtile ale ființei noastre şi apoi, în final, în corpul nostru fizic. Noi nu avem de ce să ne transformăm în ceva ce nu suntem cu adevărat, în schimb putem deveni adevărați "superconductori".
În ştiinţă, un superconductor este un material care nu manifestă nici o rezistenţă la fluxul de energie. Ceea ce vom încerca să facem din punct de vedere al obținerii unei stări optime de sănătate este să creem un corp spiritual, mental, emoţional şi fizic care este un superconductor. Aceasta înseamnă a nu opune nicio rezistenţă la fluxul de energie cosmică care intra în viaţa noastră prin continuumul energetic.
Din punct de vedere spiritual trebuie să realizăm faptul că suntem co-creatorii stării nostre de sănătate. Dacă nu creem nici un blocaj în fluxul de energie care trece prin ființa noastră, potenţialul nostru spiritual poate ieşi la iveală. Suntem în măsură să instaurăm o sănătate radiantă în vieţile noastre şi, în consecinţă, un nivel mai ridicat de bucurie. Ca superconductori, vom ajunge la o stare de sănătate optimă şi la cel mai înalt nivel de ordine în procesul de "ordine-haos-ordine-haos-ordine". Acest proces de tip haos/ordine este ceea ce se petrece atunci când începem să eliminăm blocajele cu ajutorul tahionilor. Fiecare blocaj eliminat ne sporește bucuria experimentării energiei cosmice care curge prin noi. Noi putem efectiv să simțim acest lucru! Pe măsură ce această experiență se repetă (iar experienţa energiei divine ne umple în mod constant cu bucurie, pace şi mulţumire), începem să înţelegem că și noi suntem parte din această energie divină.
În viaţa noastră, trebuie să facem alegeri. Alegem noi oare să creem un stil de viaţă, o dietă, un mod de a fi în lume, care să ne ajute să devenim niște superconductori mai eficienți? Sau alegem să ignorăm legile naturii şi Divinul – ajungând să aducem și mai mult haos, entropie şi degenerare în viaţa noastră? Cum ajungem să facem aceste alegeri? Este pur şi simplu o alegere conştientă sau există și alţi factori care influenţează această decizie critică de a ne îmbunătăţi sau de a ne submina calitatea vieţii? Ce ne determină să alegem să devenim mai mult sau mai puțin un superconductor pentru continuumul energetic? Raspunsul se află în chiar acest moment al adevărului!